Alexandru Macedonski

Biografie şi Bibliografie

 -
Alexandru M. Macedonski (n. 14 martie 1854  — d. 24 noiembrie 1920) a fost un poet şi prozator; dramaturg; şef de cenaclu literar, publicist român.

Cronologie

    * 1780/1782

Naşterea lui Dimitrie Macedonski, bunicul patern al poetului, are loc într-una din localităţile sudice ale Bulgariei (Sliven, Karnabat, Iambol), plaiul Ceatal Tepe / Ceatal Balcan. În documentele epocii, figurează alături de fratele său Pavel (probabil, gemeni), iar părintele lor, viteazul Ştefan Mincio Voievod, cunoscut în toată Bulgaria, descindea din „neamul căpităniilor sârbeşti, cari au rămas din vechime ca trăitori în Macedonia“. Erau de origine aromână/macedoromână.

    * 1787

La declanşarea războiului ruso-austriaco-turc, o mare parte a populaţiei de religie creştin-ortodoxă din Balcani s-a refugiat în nordul Dunării, în Valahia şi Moldova (alte refugii/bejenii au avut loc în timpul celorlalte războaie imperiale, din 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856). Printre refugiaţi, s-au numărat membrii familiei lui Ştefan Mincio Macedonski. Acesta, împreună cu fiul său Stoian, s-au încadrat ca volintiri în corpul aşa-zişilor cazaci valahi ai armatei ruse de sub conducerea contelui A.P. Rumianţev.

    * 1788

decembrie 6. A fost cucerită de la turci-tătari Cetatea Oceakov, situată între Odessa şi Herson, pe limanul Niprului la Marea Neagră. Printre cei dispăruţi în luptă au fost Ştefan şi Stoian, că nu s-au mai întors acasă.

    * 1806

Dimitrie Macedonski şi fratele său Pavel care participaseră, mai înainte, la răscoala antiotomană a sârbului Karagheorghevici, înăbuşită în sânge, se încadrează în regimentul de cazaci valahi reînfiinţat la cererea ruşilor de către Constantin Ipsilanti, domnitorul Ţării Româneşti (1806-1807) şi, la luptele de la Obileşti-Ilfov (2 iulie 1807), Dimitrie este rănit. Cei doi fraţi Macedonski ajunseseră la gradul de locotenent/porucic, fiind sloboziţi de generalul Bagration din serviciu (23 martie 1809), „spre a-şi căuta slujbă ostăşească sau politicească“. Cunoşteau, deopotrivă, limbile rusă, română, greacă, sârbă şi turcă, devenind translatori pe lângă Divanul Principatului Valahiei, dar şi în alte funcţiuni administrative — furnizori militari, control economic, strângerea/înrolarea de ostaşi/panduri/merceliari în armata rusă, iar la retragerea armatei ruse din ţările române (1806—1812) rămân pe loc obţinând certificate de indigenare/naturalizare/ împământenire.

    * 1821

Dimitrie şi Pavel Macedonski participă la mişcarea lui Tudor Vladimirescu, de care erau apropiaţi prin vechi afaceri şi camaraderie militară din războiul 1806-1812, dar şi cu Iordache Olimpiotul, şeful Eteriei. Dimitrie Macedonski era prieten cu Hagi Prodan - căpitan de arnăuţi. De altfel, fraţii Macedonski erau bogaţi, după cum declară: s-au ocupat „la moşii, cu agricultura, creşterea vitelor, creşterea viţei de vie şi cu negoţul, până la răscoala populară din 1821, ianuarie 17“. I se impută, totuşi, lui Dimitrie Macedonski (fără dovezi concrete) predarea/ trădarea Vladimirescului în mâinile eteriştilor. Urmăriţi de turci, Dimitrie Macedonski şi Hagi Prodan, cu arnăuţii, împreună cu eteriştii lui Al. Ipsilanti, sunt înfrânţi la Drăgăşani (7 iunie 1821). Retraşi la Tismana, căzuţi în mâinile pandurilor, salvaţi de Pavel Macedonski, trec în Transilvania (10 august 1821), şi, prin Braşov, lipsiţi de viza de azil a austriecilor, fraţii Macedonski ajung cu paşaport fals la Hotin, în Basarabia (14 sept. 1821),unde ruşii, considerându-i periculoşi, i-au pus la gros (21 noiembrie 1822 - 21 martie 1823). Sărăciţi, dar cu proces câştigat contra văduvei insolvabile a lui Iordache Olimpiotul, pentru datorie, la Tribunalul Civil din Chişinău, se reîntorc în Bucureşti la finele războiului ruso-turc, în 1830. Fraţii Macedonski reintră în slujba statului ca tălmaci/târzimani. Lui Dimitrie Macedonski i se vând prin mezat/licitaţie două vii (Scăieni şi Ţintea, j. Prahova, 3 aug. 1832). Ca epitrop al Bisericii Staicului, porucicul Dimitrie Macedonski are diverse deferenduri cu diverşi meşteşugari, cârciumari, alte categorii sociale, inclusiv cu cumnatul său, Creţescu (12 aug. 1835), pentru furtişag, neexecutări de lucrări contractate, împrumuturi de bani şi altfel de daraveli/pricini. Porucicul Pavel Macedonski se implică şi el în procese civile. Cei doi fraţi sunt, pentru merite în slujbele lor de tălmaci, ridicaţi la rangul de serdari şi consemnaţi ca atare în Arhondologia nouă a Ţării Româneşti (30 august 1838).

    * 1840

mai. Serdarul Dimitrie Macedonski, alături de Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu, Marin Serghiescu, C. Telegescu, Jean A. Vaillant ş.a., participă la constituirea unei Societăţi Secrete condusă de Dimitrie/Mitică Filipescu, cel care era procuror al Ţării Româneşti. octombrie. Membrii Societăţii Secrete, care îşi propuseseră să realizeze independenţa Ţării Româneşti şi lichidarea regimului feudal, au fost arestaţi (în urma unui denunţ), judecaţi şi condamnaţi la 8-10 ani de ocnă, printre care şi Dimitrie Macedonski (24 oct.). Dimitrie Filipescu (fiul marelui ban Grigore Filipescu, mort în 1838), numit procuror al Ţării Româneşti, în 1834, de domnitorul Alex. D. Chica (1834-1842), este regretat astfel în anul decesului: „Ştiinţele dreptului au pierdut în ţara noastră un bărbat foarte luminat“.

    * 1841

aprilie 9 - Serdarul Dimitrie Macedonski este condamnat la opt ani închisoare, depus la Mănăstirea Snagov, unde cade bolnav de dropică/hidropizie. iunie 23. Este degradat din rangul/cinul de serdar. După această dată, viaţa celor doi fraţi Dimitrie şi Pavel Macedonski se desparte distinct.

    * 1842

septembrie 6. Serdarul Pavel Macedonski este avansat în rang de paharnic.

    * 1843

ianuarie 10. Dimitrie Macedonski, transferat la Mănăstirea Plumbuita de lângă Bucureşti, pentru îngrijiri medicale, decedează. Sunt graţiaţi de restul osândei condamnaţii din procesul intentat membrilor Societăţii Secrete în 1840: Mitică Filipescu, Const. Borănescu, Const. Cămărăşescu, Mihai Molojescu, Gr. Rădoşanu, Marin Serghiescu, Sotir Ţăranu şi Const. Telegescu. Ceilalţi — Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu, Jean A. Vaillant - fuseseră eliberaţi mai înainte pe diverse motive, ultimii doi fiind expulzaţi întrucât erau sudiţi (supuşi Imperiului austriac). iulie. Pavel Macedonski editează, în Serbia, un poem în limba sârbă despre răscoala antiotomană a lui Karagheorghevici: Iză Kseigălpaharnika Pavla Macedonskagol 1842.I u pocetku prve pobvinego aine 18431 u Kozmopolill'(Din cărţile/ paharnicului Pavel Macedonski/ 1842./ La începutul primei jumătăţi a anului 1843/ la Cosmopoli), plachetă tipărită pe hârtie vânătă.

    * 1845

Paharnicul Pavel Macedonski rămâne tălmaci pentru limba rusă numai la Comitetul Cantinelor, fiind înlocuit la Secretariatul Statului.

    * 1848

iulie 24. Moare Pavel Macedonski, lăsând văduvă pe Maria/Marghioala, născută Agova, cu care nu a avut copii. Maria Makedonskina punea sechestru, în 1849, pe venitul acareturilor paharnicului Grigore Zosima din Brăila, iar, la 13 iunie 1864, lăsa prin testament averea cocoanii Sofiţa Doneasca. Mai trăia încă la 1876.

    * 1806-1812

Ofiţerul Ignatie Paznanski a luptat pe teritoriul ţărilor române, stabilindu-se în Bucureşti. Cu fiica acestuia, Zoe, s-a căsătorit, în 1815, porucicul/locotenentul Dimitrie Macedonski. Prin poruncă către streaja pământească a Valahiei, dată de generalul Pavel Kiseleff, s-a încuviinţat, căpitanului Ignatie Paznanski, în 1833, slobozirea din oştirea rusească şi intrarea în miliţia românească. Cei doi Paznanski — Ignatz/Ignatie şi Zoe/Joiţa - sunt străbunul şi bunica paternă a poetului, de origine poloneză şi numai prin ei se poate stabili legătura de rudenie cu familia Biberstein sau cu alte familii poloneze ce aparţin la Stema Rogala, invocată de poet, şi, bineînţeles, nu prin ramura paternă a tatălui. Ignatie Paznanski face carieră în armata română: comandant de batalion, felicitat personal de domnitorul Alex. D. Ghica (1839), la fel ca şi de domnitorul Gh. Bibescu, fiind înaintat la gradul de maior (1843). Împreună cu maiorul Cristian Tell, porucicul Călinescu şi aghiotantul domnesc căpitanul Vilara, primesc „Nişan Eftihar“, singura decoraţie acordată de Sultan raialelor/supuşilor otomani. Este numit comandant de polc/regiment (1848) şi înaintat la gradul de colonel, fiind înscris în Arhondologia Statului prin Poruncă domnească către Oştirea Românească şi decorat, împreună cu alţi ofiţeri români, de către Ţarul Rusiei, cu Ordinul „Sfântul Vladimir“, la recomandaţia generalului aghiotant Luders (1849). Preia comanda Oştirii Române, ca urmare a decesului marelui spătar C. Ghica, până la numirea în post a vornicului Const. Herescu (1850) şi, apoi, numit organizatorul „comenzii la învăţătură“, după metoda rusească predată de el şi colonelul Dragan (1850). Aşa se explică cele trei cărţi traduse de dânsul din ruseşte: Notiţii din învăţăturile ce se predau cinurilor de jos (1851), Notiţă din ecsersisul de linie (1852) şi Slujba frontului. Artilerii pedestre. [Corectat de colonelul şi cavaler -], (1852). Nu ştim când a decedat. În ceea ce o priveşte pe Zinca/Zoe/Joiţa - soţia lui Dimitrie Macedonski, planează o dublă identitate: a) după informaţiile de arhivă (datorate Elenei Piru şi Rodicăi Chiper) şi din periodice (scoase de Dora Littman şi Lucica Ionescu), la solicitarea lui G. Călinescu („Completăm cu ştiri noi biografia lui Al. Macedonski din Istoria literaturii române, p. 456 urm.“), în „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor“, III, 1954, p.147-155, ca material documentar (copiile respectivelor documente păstrându-se la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, care îi poartă azi numele marelui cărturar), Zoe/Joiţa/Zinca născută Paznanski era poloneză; b) după informaţiile furnizate de Ana Macedonski. Genealogia familiei poetului Alexandru Macedonski şi a soţiei sale Ana Al. Macedonski, născută Rallet-Slătineanu (Mss. autograf nr.7.202/9, la MLR şi mss. I. Varia 2 Arhiva Alex. Macedonski, la BAR, alcătuit de Ana Macedonski, la 20 mai 1950, în vârstă de 89 ani) şi de Adrian Marino. Documente macedonschiene inedite, în „Revista Fundaţiilor", XIII, serie nouă, 4 aprilie 1946, p.884, Zoe/Zinca născută Papazoglu era grecoaică; În lucrarea sa, Viaţa lui Alexandru Macedonski (EPL, 1966, p. 20), precum şi în capitolul Cronologie (Al. Macedonski. Opere. I. Poezii, EPL, 1966, p. 250-251), Adrian Marino o prezintă pe Zoe/Zoiţa ca fiică a lui Constantin Papasoglu, negustor, arendaş până în 1821 al ocnelor Moldovei, proprietar de han, în Bucureşti, case şi vie în dealul Filaretului. În realitate, Zoe/Joiţa fusese, mai întâi, căsătorită cu Constantin Papasoglu şi, ulterior, cu Dimitrie Macedonski. Zoe/Joiţa, născută în 1783, locuia în mahalaua Precupeţii Noi şi a avut cinci copii cu Dimitrie: Alexandru, viitorul general şi tată al poetului (22 decembrie 1816 - 24 septembrie 1869), Mihail/Michel/Mihalache, carieră militară obscură, ajuns maior (31 iulie 1831 - 1894), căsătorit cu o Ştefănescu din Tg. Jiu, cu care a avut o fiică, căsătorită cu căpt. Boţea, dând naştere la mai mulţi copii; Alexandrina (?-?), căsătorită cu un Brezianu, având trei copii: Alexandrina, căsătorită Paciurea, apoi Gherghel, fără copii; Leonida căsătorit cu o Caramzulea, cu două fiice, căsătorite şi ele Mareş şi, respectiv, Mumuianu; Tolică — avocat şi necăsătorit; Lila (?-?), moartă de tânără, la 21 ani.

    * 1866

decembrie 13. Zoe Macedonski, de 83 ani, văduva lui Dimitrie, solicită Domnitorului Carol I de Hohenzolern pensie, pentru serviciile aduse statului de către soţul ei între 1790-1840. Nu mai avea acte doveditoare, arse în timpul focului din 1847. Văduva menţionează ca fiu doar pe Mihail (atunci căpitan la Comanda Pompierilor), care nu o putea ajuta, nu şi pe Alexandru (generalul)! I se va acorda un ajutor lunar, de patru ducaţi.

    * 1816

decembrie 22. Alexandru D. Macedonski s-a născut ca primul fiu al soţilor Zoe (n. Paznanski) şi Dimitrie Macedonski. De la 15 ianuarie 1821, de când Dimitrie Macedonski a sprijinit (mandatat de marii boieri ai Ţării Româneşti - Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului şi ai Eteriei) mişcarea revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu, copilul Alexandru D. Macedonski a fost crescut numai de mama sa, până la întoarcerea tatălui în Bucureşti, cu permisiunea armatei ruse (1 octombrie 1829), după semnarea Tratatului de pace ruso-turc la Adrianopol/Edirne (2 septembrie 1829). Alexandru era la vârsta pubertăţii.

    * 1831-1834

Este trimis, la studii militare, la Liceul imperial de la Kerson, prin intermediul bunicului matern, căpitanul Ignatie Paznanski, de unde se întoarce şcolit, devenind iuncher în Regimentul I Infanterie din Bucureşti.

    * 1834-1838

Continuă studiile militare de specializare la Jitomir în Rusia, la vest de Kiev.

    * 1838

aprilie 3. Iuncherul Alexandru Macedonski este avansat praporcic, rang consemnat în Arhondologia Nouă a Ţării Româneşti.

    * 1843

februarie 14. Praporcicul Alexandru Macedonski din Polcul/Regimentul 1 este avansat porucic/locotenent prin Ofis domnesc de către Gheorghe Bibescu, domnitorul Ţării Româneşti (1842-1848).

    * 1844

Este trimis în Rusia, la Tuia, pentru instrucţie şi achiziţie de material militar.

    * 1848

februarie 12. Are loc căsătoria lui Alexandru D. Macedonski cu Maria Fisenţa, fiica lui Emanuel Fisenţa, fiul contelui Fisenţa - ambasadorul trimis de împărăteasa Ecaterina în Ţara Românească, înfiată de Dimitrie Pârâianu. Catinca - mama Mariei — era din neamul Brăiloiu din Craiova. După moartea soţului, s-a căsătorit cu vărul ei Dumitru Pârâianu, care a înzestrat-o pe Maria cu moşiile: Pometeşti, Adâncată şi altele, dar şi cu daruri. Copiii Mariei cu Alexandru D. Macedonski: Ecaterina (11 nov. 1848 - ?), Dimitrie (22 sept.1852 - 4 iulie 1907), Alexandru (14 martie 1854 - 24 noiembrie 1920), Vladimir (1 sept. 1858 - 22 sept. 1918). august25. Locotenentul/porucicul A.D. Macedonski este pus în disponibilitate, fiind ostil guvernului revoluţionar. septembrie 28. Este reintegrat în armată.

    * 1849

decembrie 4. Porucicul Alexandru Macedonski este înaintat căpitan, trupa din subordine arătându-se refractară la severitatea ofiţerului.

    * 1851

martie 21. Primeşte comanda unei companii în Batalionul model al Oştirii Ţării Româneşti.

    * 1850-1851

Traduce din ruseşte şi i se editează Reglement ostăşesc de slujba infanteriei (Cartea I, Partea II, 1-2); Suplement la Şcoala recruţilor de pedestrime (Cap.II. încărcarea puştilor) la solicitarea oficialităţii, pentru uzul Şcolii Militare naţionale.

    * 1852

Traduce din ruseşte Instrucţia pentru împuşcarea la ţintă şi adăogată cu note desluşitoare. În aceiaşi ani, bunicul matern, organizatorul „comenzii la învăţătură“, tradusese şi el câteva cărţi necesare studiului militar în Oştirea Română.

    * 1852

octombrie 13. Căpitanul Alexandru Macedonski este înaintat la gradul de maior.

    * 1853

Maiorului Alexandru Macedonski, comandirul Batalionului model, îi sunt aduse mulţumiri de domnitorul Ţării Româneşti, Dimitrie Barbu Ştirbei (1849-1853, 1854-1856), la inspecţia făcută, văzându-l „în desăvârşită plăcută stare“.

    * 1854

Maiorul Alexandru Macedonski este numit, prin Poruncă către Oştire, comăndiutor/comandant al Regimentului 3, de către domnitorul Dimitrie Barbu Ştirbei.

    * 1857

iulie 12. Maiorul Alexandru Macedonski este avansat la gradul de colonel şi numit comandant al Regimentului 5 („Buletin Ţării Rom.“, 1857, p.233) de către Alex. D. Ghica - caimacam (1846-1858), acelaşi care fusese domnitor (1834-1842).

    * 1859

ianuarie 5. Adunarea Electivă a Moldovei alege, la Iaşi, în unanimitate ca domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, care numeşte ca prim-ministru al Moldovei pe Vasile Sturdza (17 ianuarie), unul dintre caimacami. ianuarie 23-24. Colonelul Alexandru D. Macedonski este însărcinat de boierii antiunionişti cu represiunea mulţimii din Bucureşti care manifesta în favoarea Unirii în faţa clădirii în care avea loc Adunarea Electivă a Ţării Româneşti. Aceasta se pronunţă pentru alegerea ca domn al lui Alexandru Ioan Cuza, care numeşte ca prim-ministru al Ţării Româneşti pe Ioan Al. Filipescu (25 ianuarie). februarie 8. Primire entuziastă făcută de bucureşteni la intrarea lui Alexandru Ioan Cuza în oraş. mai 4. Colonelul Alexandru D. Macedonski este înaintat general, întâiul în Principatele Unite / România, şi şef al armatei, în guvernul C. A. Kretzulescu (27 martie - 6 septembrie 1859), pentru atitudinea sa unionistă. iunie 10. Generalul A.D. Macedonski este numit prim-adjutant al domnitorului şi şef al Statului-major domnesc. august 16. Demisionează din postul de ministru de Război. Se adânceşte conflictul cu domnitorul.

    * 1860

august. Este numit preşedintele Comisiei pentru Casa de dotaţie a oastei şi membru în comisia Şcolii Militare.

    * 1861

iunie—august. Ajunge comandant al Garnizoanei Bucureşti şi şeful trupelor din Tabăra Floreasca.

    * 1862

nurlii- 1. Cere aranjarea drepturilor la pensie, urmare a conflictelor accentuate cu Domnitorul, fiind scos la pensie în anul următor (octombrie—decembrie).

    * 1864

martie 30. Generalul A.D. Macedonski este şters din controalele armatei. Apropierea de forţele opoziţiei este respinsă datorită firii sale incomode.

    * 1868

decembrie 23. Publică articolul Sistema în armată, în „Trompeta Carpaţilor", vădit supărat că nici în noua domnie nu este luat în consideraţie.

    * 1869

ianuarie 22. Este reintegrat în armată, fiind numit comandantul Diviziei I teritoriale. ianuarie 29. Cazul, combătut furibund în Parlament, considerat abuziv, duce la dizolvarea Camerei. februarie 10. M.Kogălniceanu, ca ministru de Interne în guvernul prinţului Dimitrie Ghica (nov. 1868-ian. 1870), în depeşa către toate prefecturile, anunţă revocarea generalului A.D. Macedonski din funcţia de comandam al Diviziei I, caz care a provocat în ajun demisia guvernului şi, toruşi, un vot de încredere în guvern (care şi-a prezentat demisia, dar pe care domnitorul Carol I n-a primit-o). februarie 11. M. Kogălniceanu, în scrisoarea către colonelul D. Lecca din Iaşi, dezaprobă comportarea unor ofiţeri „februarişti“ din Bucureşti (cei ce l-au detronat pe A.I.Cuza la 11 febr. 1866), informându-l că fusese chibzuită chemarea generalului Macedonski la comanda Diviziei I. martie 27. Generalul este numit comandant al Taberei militare de la Furceni. august 31. Se termină perioada de instrucţie. Generalul îşi ia rămas bun de la trupă. septembrie 21. Se îmbolnăveşte. septembrie 24. Generalul A.D. Macedonski moare; soţia sa, Maria Macedonski, bănuieşte că ar fi urmarea unei otrăviri, înhumare cu ceremonial funerar militar la Biserica Cuţitul de Argint din Bucureşti. Soţia va deceda la 27 aprilie 1903, asistând neputincioasă la degringolada vieţii private şi literare a poetului, fiul preferat, purtătorul nu numai al numelui de Alexandru al părintelui său adorat, ci şi al comportamentului rigid, contradictoriu, cu accese de grandomanie tipic aristocrată.

IV

    * 1854

martie 14. Alexandru A. Macedonski, poetul, se naşte în Bucureşti, în casele din Calea Dorobanţi, astăzi dispărute ca urmare a sistematizării Pieţii Romane, şi a fost, la 24 martie, botezat la biserica din mahalaoa Precupeţii Noi, având ca naşă pe „cucoana Joiţa sin polcovnicul Paznanschi din mahalaoa Precupeţilor Noi“, bunica sa paternă. Numele tatălui e trecut în mitrică „Alicsandru maor", fără numele de familie, rectificare făcută pe actul de botez de către Primăria Sectorului de Galben, la 16/28 dec. 1875. — În acest an, se naşte, la Galaţi, Ioan S. Neniţescu (m.1901), poet pe teme istorice şi publicist, autorul cunoscutului imn Pui de lei (1891), şi mor: Gheroghian Hagi Toma Peşacov (n.1785), poet prolix şi poliglot (în limbile română, bulgară şi greacă, versuri mixte greco-române), autorul vol. Desmierdarea poeticească (ed.1828), şi Anton Pann (n.cca. 1796), poet şi muzician.

    * 1865

Scrie poezia Plânsul amantei, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p. 56-58), însoţită de o notă: „Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o ţin drept bună şi că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani şi, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege“.

    * 1866

ianuarie. Scrie poeziile [Avântă-te, suflet...], titrată în manuscris Strigătul inimei, şi O voce (Popole române, hai şi te ridică), cu o altă variantă şi datare (10 iunie 1866, Bucureşti) în manuscris, amândouă incluse în vol. Prima-verba (1872, p. 6-8, 1-3). mai. Compune poezia La o doamnă (Acum, iubito, timp de juneţe), titrată în manuscris La o damă, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p.28).

    * 1867

Scrie poezia Cântec (Viaţa-mi simt că mi se stinge), sub formă de virelai, reflex al lecturilor din creaţia lirică medievală franceză, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p.59-60), reluată în variantă intermediară, la Viena, în ziua de 23 iulie 1870.

    * 1869

septembrie. Scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski, inclusă în vol. Prima-verba (1872, p. IV), datată în manuscris: Viena, '70. noiembrie 29. Directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează „Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul şcolar 1867-68 Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba rom. şi latină (binişoară), limba elenă (binişor), Istorie şi Geografie (bine), matern, (binişor), naturale (repetând examenul, binişor), franceză (bine), religie (binişor), desen (binişor)“.

    * 1870

martie 29. Scrie poezia O suvenire, la Craiova, către ora 6 seara, semnând A. Macedonski de Geniadetzki. martie 30. I se eliberează din Dolj paşaport poetului pentru „statele Europei, pe termen de 3 ani de zile la studie“, având: „statură înaltă, păr-sprâncene, castanii, ochi negri, fruntea potrivită, nasul-gura-bărbia-obrazul=potrivite, faţa smeadă, semne deosebite — nu are“. martie [31]. Redactează poezia Departul, adnotând-o: „În han de la Filiaş, 6 ore seara“, aceasta însemnând că în ultima zi a lunii, fiind în drum spre Viena, prin Pasul Vâlcan, în Transilvania (Petroşani-Deva-Arad), apoi, / prin Gyula-Szolnok — Budapesta-Gyor, la Viena, cu poştalionul, de la noi, cu trenul de la Arad. martie/aprilie. Scrie poeziile Sosirea şi Convorbire între roză şi crin, la Viena, fără a menţiona ziua, fiindcă era după calendarul gregorian adoptat în Imperiul Austro-Ungar (cu 12 zile în plus faţă de cel iulian în funcţie în Principatele Române), aceasta însemnând că încă nu se obişnuise cu noul fus orar şi noul calendar. aprilie 10. Scrie Elegie. La o jună fiinţă, Plângi şi suspină (Elegie) unui june decedat, pe albumul logodnicei sale şi Ruinele Memphis, poemă fantastică, cu menţiunea: „Viene, Landstrasse et Hauptstrasse nr.72. În pensionat du proffesseur Vlisser“. mai. Se află în Viena „spre a se prepara“ să intre la Facultatea de litere. Boemă. Versuri. Aventuri. Scrie mai multe poezii, multe dintre ele rămase în manuscris, fiind abandonate: La lira mea, Invocaţie, Adio la Mari, Târziu, Cântecul păstorului, dar şi transcrie din producţiile anterioare de la Craiova: La douleur (21 martie 1870). iunie 10. Scrie poezia Ultimul moment — poemă şi transcrie altele: Înconjurarea Vienei - Ioan Sobietzki, Chanson polonaise, Cântec popular—marş. După cum se observă, Viena îi inspiră poezia de evocare istorică. iulie 22. Scrie, la Viena, poezia Amorul, amiciţia, ca patria şi justiţia, menţionând numele iubitei sale: Celestina, iar, în ziua următoare, o altă poezie dedicată celei care îi era „Angele ceresc!“. iulie 26. Compune în versuri, la Viena, Epistolă amicului meu George G. G[ârbea], coleg de şcoală la Craiova, căruia îi va semna, în „Literatorul“ (8 iunie 1918), necrologul. septembrie. Scrie, din Viena, aceluiaşi G.G. Gârbea o altă epistolă în versuri. [octombrie]. Scrie, la Viena, poemul Desperatul, format din opt sextine, din care va selecta doar două (strofe a IlI-a şi a IV-a, v. 13-24), pentru poezia [Nimic n-aştept aicea...], pe care o va include în vol. Prima-verba (1872, p.6l). noiembrie 26/8 decembrie. Debutează publicistic în „Telegraful român“, Sibiu, cu poezia Dorinţa poetului, datată: Viena, 3 dec.1870, stil nou, pe care o va relua în anul următor, în „Ghimpele" (20 iunie 1871).

    * 1871

ianuarie 17. Scrie, în Viena, seara, la 7 ore, poemul Judecata în Infern, formată din şase părţi. ianuarie/martie. Se află, în Italia, în Alpii Trientini, în partea de nord a Lacului de Garda, în localitatea Riva, situată, între Verona şi Brescia. Călătoria se prelungeşte până la Turin/Torino, în vest, după care se întoarce în ţară, la Bucureşti. aprilie. Scrie, în Bucureşti, poezia Cerşetorul. august 30 — 5 noiembrie. Se află, la Geneva, în Elveţia, unde va scrie poezia La România (Vedeţi această vale cu flori încântătoare) şi altele cu caracter patriotic, dar numai Adio, Visul lui Nadir şi Singura-mi consolare, cu pregnant influx liric, vor fi incluse în vol. Prima-verba (1872, p. 55, 47-49, 52-54).

    * 1871-1876

Colaborează, cu intermitenţe, la ziarul „Telegraful de Bucureşti“, organul aripei radicale a Partidului Liberal, cu versuri, traduceri şi studii politice, cum ar fi cel titrat Despre revoluţiune, răul şi binele ce produce (10 ian.1876), dar şi literare: Poeziile d-lui Candiano Popescu (29 ian. 1876) sau administrative: Memoriu adresat d-lui ministru de interne asupra situaţiunei judeţului Bolgrad (30 oct. 1876).

    * 1872

februarie 3 - mai 28. Se află, în Italia, la Florenţa, în Via Maggio 2, scriind alegoria Grădinile (Ce frumuseţe! Ce mii de flori!). Reia epistola în versuri către G.G. Gârbea, începută la Viena, în ziua de 26 iulie 1870, şi dă o nouă variantă. O altă poezie, Unde eşti Celestina?, exprimă fiorii dragostei. iulie 30. Scrie, în Bucureşti, poezia Sunetele bătăliei (Bomba detună), inclusă în vol. Prima-verba (1872, p. 62), compoziţie pe ideea „armonie imitativă", proprie instrumentaliştilor, virtuozitate ce îl va preocupa ca tehnică prozodoică toată viaţa. O altă poezie, Marş (Puşca luaţi), este scrisă în aceeaşi zi, având tematică similară. septembrie. Debut editorial cu Prima-verba (70 p.). Poesii de Al. A. Macedonski. Student în litere. Bucureşti, având în sumar 32 de titluri de poezii scrise între 1865-1872. septembrie 24. Consemnarea volumului în revista „Federaţiunea",Pesta. octombrie 1/13. Volumul este semnalat, de asemenea, în revista „Familia“, Pesta. octombrie 15. Recenzie de D.A. Laurian, în „Transacţiuni literare şi sciinţifice“, Bucureşti. iulie 30 - octombrie 1. Multe dintre poeziile scrise în această perioadă rămân în manuscris până la apariţia prezentei ediţii, adică peste 130 de ani. octombrie 18. Publică în „Telegraful". Bucureşti, poezia Amicului meu Ilariu Hodoş, la moartea sorei sale Elisa (reluată în „Oltul", 13 ian. 1874).

    * 1873

mai 23. Tipăreşte, în „Telegraful“, Bucureşti, poema antidinastică 10 mai (Sunt opt ani de suferinţă care astăzi s-a-mplinit), motiv de temere pentru mama sa, Maria Macedonski, de a-l expedia precipitat în străinătate, prin Giurgiu, cu vaporul „Tagetof, în Austria (la Viena şi Gleichenberg) şi Italia (la Neapoli), pentru a-l feri de eventuale consecinţe derivate din acuzaţia de laese majestatis. mai 27 - iunie 10. Îi apare în „Trompeta Carpaţilor“, Bucureşti, revista lui Cezar Bolliac, poema La moartea lui Alexandru Ioan I, Domnul românilor, împreună cu un Dialog între un călător şi un pământean asupra morţii lui Cuza. (Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, murise, în ziua de 3 mai 1873, la Heidelberg.) iunie-august. Călătoreşte în Austria (Stiria, Tirol, Siemering, Klagenfurth, Graz, Insbruck, Gleihenberg), apoi, în Italia (Tarvis, Napoli, Veneţia). august 11. Publică, în „Telegraful“, Bucureşti, poema Chemarea la arme a lui Tudor Vladimirescu (1821), scrisă la Napoli, în acelaşi an. septembrie. După ce a revenit în ţară, face un drum la Adâncată de Jos, sat în plasa Amaradia, judeţul Dolj, format din 66 de familii (133 suflete), cu 63 de case (şi două bordeie), din care două, vechi conace boiereşti, unul făcut de vistierul Bădescu, celălalt, de Manolache Fisenţa, în care copilărise poetul. Locuitorii erau săraci (deţineau 9 cai, 116 boi, 6 măgari, 155 oi, 73 capre); şcoala primară se afla în Pometeşti, satul vecin. Ştiau carte 41 locuitori (37 b + 4 f) şi numai 35 copii urmau cursurile şcolare. Moşia pe care se afla satul (2516 pogoane arabile + 110 ha pădure) aparţinea statului, în 1903; altădată era proprietatea boierilor Fisenţa şi, prin dotă de zestre, a mamei poetului. noiembrie 14. Apare primul număr al primei sale publicaţii: „Oltul“ Ziar liberal cu pagină literară, Bucureşti, bisăptămânal (14 nov. 1873-23 mai 1874) şi săptămânal (26 mai-22 dec. 1874). Resp. girant: G.Niculescu. În art. program, Profesiune de credinţă, poetul declară că „prin literatură o naţiune se înalţă, prosperă şi impune respect celorlalte naţiuni". Colaboratori: Veronica Micle, Th. Şerbănescu, N. Ţincu, N.V. Scurtescu, D. N. Safir. Publică poezia Iubirea lumei (De câte deziluzii, vai, inima-mi e plină). Până la sfârşitul anului, îi apar poeziile scrise în aceeaşi perioadă. decembrie 1. Publică în „Tribuna“, Bucureşti, aflată sub redacţia lui Gr.H. Grandea (1 august-1 decembrie 1873), poeziile Umbrei lui Bolintineanu, Călugărenii şi Şarpele şi pila (după La Fontaine).

    * 1874

ianuarie 1. Tipăreşte, în „Oltul", poezia Sărac şi curat, ecou al pierderii moşiilor de zestre ale mamei, inclusiv cea de la Adâncată de Jos, datorită unor încurcături financiare ca urmare a ipotecărilor. martie. Înfiinţează Societatea literară „Junimea", la şedinţele căreia iau parte colaboratorii de la „Oltul“, dar şi alţii. iunie 23. I.L. Caragiale în „Ghimpele“, cu adresă directă la A.a.msky, în Cronica literară. iunie 29. Poetul este urmărit pentru delict de presă după publicarea unui violent editorial antiguvernamental. iulie 8 şi 15. Prim-procurorul Tribunalului Ilfov îl citează şi i se ia un interogatoriu.

    * 1875

ianuarie 15. Apare „Revista Junimei“ (Buc, 15 ian.—15 sept.) din al cărei rol conducător se retrage după primul număr, publicaţie cu ortografie latinizantă, cu atitudine manifestată potrivnic „Convorbirilor literare“ pentru atitudinea ei filogermană. Al. Macedonski a colaborat cu versuri (Carminella, Pastel), alături de D. Petrino ş.a. mai puţin cunoscuţi. martie/aprilie 24.I se prezintă mandatul de arestare la Craiova şi e adus sub escortă la închisoarea Văcăreşti din Bucureşti, în aceeaşi celulă cu N. Fleva (1840-1914), om politic liberal, avocat în vogă şi „tribun al poporului“, viitor ministru şi deputat în dese rânduri. Poetul plin de umor va scrie versuri satirice. iunie 7. Pus în libertate de Curtea de Juraţi a Tribunalului Ilfov, devine eroul zilei, gloriolă care îi dă satisfacţii vindicative, cu o colaborare sterilă politic în „Telegraful“.

    * 1876

martie 25 — aprilie 23. Este redactor la „Stindardul“ (25 martie - 30 iunie 1876). Ziar politic, literar, comercial şi ştiinţific, al cărui director era Pantazi Ghica, iar în funcţia de redactor l-a urmat Bonifaciu Florescu. În paginile cotidianului va publica, printre altele, traduceri din Gilbert şi Lamartine, nuvela Cârjaliul şi piesa de teatru Gemenii. iulie 21 — septembrie 19. Director al Prefecturii judeţului Ismail/Bolgrad, Basarabia (teritoriu care, în urma Războiului Crimeii, prin Conferinţa de la Paris, revine României, între 1856-1877). În acelaşi timp, poetul deţine cu titlu provizoriu funcţia de prefect. Prin încălcarea flagrantă a instrucţiunilor confidenţiale ale lui I.C. Brătianu, prim-ministru, de a permite trecerea „volintirilor“ ruşi în drum spre Serbia, demisionează.

    * 1877

Colaborează la „Timpul“. Ziar politic, comercial, industrial şi literar, cotidian al Partidului Conservator, cu versuri: Odă închinată armatei române (nr. 178) şi o traducere din Burger (nr. 214), înainte ca M.Eminescu, la propunerea lui Titu Maiorescu, să devină redactor al acestui periodic (oct. 1877). Colaborări intermitente la „Familia“ din Budapesta (1865-1880) şi Oradea (1880-1906), cu traduceri din Puşkin, Lamartine, Petofi.

    * 1877-1878

Publică în „Vestea“ (4 aprilie 1877 - martie 1878), în calitate de colaborator, dar şi de director (sept. 1877), poezii originale şi traduceri, proză.

Opere publicate

Volume de versuri:

    * Prima verba (1872);
    * Poesii (1882);
    * Excelsior (1895);
    * Flori sacre (1912);
    * Poema rondelurilor (1927)

Proză:

    * Dramă banală (1896);
    * Cartea de aur (1902);
    * Le calvaire de feu (1906);
    * Thalassa (1915);
    * Nuvele (1923)

Teatru:

    * Moartea lui Dante Alighieri (1916)

Până în 1890 Macedonski scrie poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi, şi cu un pronunţat caracter satiric; acum scrie ciclul Nopţilor, caracterizat şi printr-un abundent retorism romantic, inspirat din volumul Nopţile al poetului romantic francez Alfred de Musset.

După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esenţializare. Acum scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteza şi se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunţă la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie şi muzicalitate. Spre exemplu acum scrie Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina japonezului, Rondelul câinilor, Rondelul lucrurilor.

Macedonski e unul dintre puţinii noştri autori de rondel. Spre sfârşitul vieţii a scris celebrele cicluri, Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în volumul postum Poema Rondelurilor (1927).

A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes.

Activitatea publicistică şi cenaclul

Macedonski este şi fondatorul revistei şi cenaclului Literatorul, o grupare formată în 1880 ca reacţie a influenţei germane a grupării Junimea. Poetul a încercat astfel să relanseze caractarul neolatin al limbii şi literaturii române. Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa - Literatorul. În 1873 scoate ziarul Oltul, iar în 1896 revista Liga ortodoxă în care vor debuta alţi mari scriitori: Tudor Arghezi, Gala Galaction.

Teoretician al simbolismului şi promotor al noii poezii: Arta versului (1890); Poezia viitorului (1892). A fost influenţat de instrumentalismului poetului belgian René Ghil.

A fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române (în 2006).

Cărti de Alexandru Macedonski


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON