Petre Ispirescu

Biografie şi Bibliografie

 -
Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830, Bucureşti — d. 21 noiembrie 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf român.

Este cunoscut mai ales datorită activitaţii sale de culegător de basme populare româneşti pe care le-a repovestit cu un har remarcabil.

Viaţa

Copilăria şi studiile

Petre Ispirescu s-a născut in Ianuarie, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută.[necesită citare] De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme.

Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor şcoli, el a fost educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici, după care şi-a format singur cultura, citind cărţi de la tipografiile la care a lucrat. El îi mărturisea lui J. U. Crainic că „n-am trecut nici patru clase primare”. Din iniţiativa mamei, Petre a fost învăţat să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul a învăţat psaltichia cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domniţa Bălaşa.

La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

După ce tatăl său a murit, Petre a învaţat să cânte la chitară pentru a-i ţine de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri. La fel şi în cazul prozei memorialiste, însă, în domeniul versurilor, încercările sale au rămas îmbinări hibride de influenţe insuficient asimilate.

Lucrul în tipografii

În 1854 Petre a părăsit tipografia lui Z.Carcalechi şi s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere Atala, Paul şi Virgina, precum şi lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Florian în original. Petre a continuat să locuiască împreună cu mama sa şi-şi petrecea duminicile acasă.

În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unionişti. Poliţia i-a arestat pe toţi participanţii afacerii şi Ispirescu a petrecut trei săptămâni în închisoare, pierzându-şi serviciul şi rămânând astfel trei luni fără lucru. Abia la finele anului, Vasile Boerescu, politician unionist şi viitorul ministru de externe, i-a oferit direcţia unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din Bucureşti şi imprima revista Naţionalul.

Activitatea publicistică şi colecţiile de basme

La această tipografie, el a devenit asociatul unei părţi egale: Boerescu deţinea capitalul, iar Ispirescu direcţia şi activitatea. A fost perioada cea mai fericită din viaţa lui, mai luminoasă în stare a bucura pe maica lui sărmană. Trăia în linişte şi pace, cu conştiinţa împăcată şi în linişte şi siguranţă financiară. Astfel, el şi-a cumpărat o casă pe strada Sălciilor, astăzi în plin centrul Bucureştilor. Activitatea sa de tipograf l-a pus în contact cu scriitorii şi cu oamenii timpului său. (I. Ionescu de la Brad, N. Filimon, I. Ghica, D. Bolintineanu).

În 1862, Ispirescu a publicat primele şase basme culese de el, în Ţăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul şi Fiul vânătorului. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele în prima sa culegere de basme astăzi devenită o raritate bibliografică.

După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal, atunci în opoziţie. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înfiinţarea primei „Case de ajutor reciproc a tipografilor din România”.

În 1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alţi asociaţi, Walter Scarlat şi Frederic Göbl, a înfiinţat Tipografia Lucrătorilor Asociaţi. Cu un an mai târziu, Ispirescu conducea personal foaia Tipograful român. Timp de un deceniu, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat nici un basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza în 1866, la invitaţia ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alţi trei asociaţi, a înfiinţat Noua tipografie a laboratorilor români.

În 1872, şi-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecţia Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi, cu o prefaţă de B. P. Hasdeu. Este încurajat, apreciat pentru calităţile scrisului său şi pentru cunoaşterea profundă şi inestimabilă a creaţiei populare. Un an mai târziu, a apărut şi Snoave sau poveşti populare, iar în 1876, Ispravele şi viaţa lui Mihai Viteazul. După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster şi publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes.

În 1879, editura sa a imprimat o colecţie de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal şi ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumul Din poveştile unchiului sfătos, basme păgâneşti. Acest volum a apărut prin influenţa lui A. I. Odobescu, care a scris şi prefaţa.

Sfârşitul vieţii

După 50 de ani petrecuţi numai în Bucureşti, Ispirescu a călătorit la Roşiorii de Vede, un orăşel situat la 120 km de Bucureşti, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.

Principala operă a vieţii sale, culegerea Legende sau basmele românilor cu 37 de basme, şi prefaţă de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu a fost publicată colecţia Jocuri şi jucării de copii, ce valorifica folclorul copiilor.

Petre Ispirescu a murit la 27 noiembrie 1887, după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru. Şedinţa literară a grupului de la Revista Nouă (compusă din Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuţă, Hasdeu) a fost suspendată la anunţarea morţii sale.

Bibliografie

    * Dimitrie R Rosetti (1897) Dicţionarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei "Populara"

Opere

Basme:

    * Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
    * Aleodor Împărat
    * Ileana Sânziana
    * Broasca ţestoasă cea fermecată
    * Înşir-te mărgăritari
    * Prâslea cel voinic şi merele de aur
    * Voinicul cel cu cartea în mână născut (Voinicul cel fără de tată)
    * George cel viteaz
    * Făt-Frumos cu părul de aur
    * Fata săracului cea isteaţă
    * Balaurul cu şapte capete
    * Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
    * Zâna zânelor (Zâna munţilor)
    * Greuceanu
    * Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
    * Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
    * Poveste ţărănească
    * Copii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul
    * Cei trei fraţi împăraţi
    * Cotoşman Năzdrăvanu
    * Pasăre măiastră
    * Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
    * Fata moşului cea cuminte
    * Cele trei rodii aurite
    * Fata cu pieze rele

Cărti de Petre Ispirescu


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON