Quintilian

Biografie şi Bibliografie

 -
Marcus Fabius Quintilianus (n. 35 - d. 100) a fost un retor şi pedagog roman, fiind, alături de Cicero, unul dintre renumiţii oratori şi scriitori latini. Originar din Peninsula Iberică (Hispania), a studiat la Roma, devenind profesor de retorică şi avocat. I s-a încredinţat educaţia nepoţilor împăratului Vespasian.

Lucrarea sa, De institutione oratoria ("Despre oratorie") este primul tratat sistematic de pedagogie, fiind un punct de referinţă important pentru şcolile medievale de retorică şi în literatura renascentistă.

Viaţa

Quintillian s-a născut c. 35 d.Hr. în Calagurris (astăzi Calahorra, La Rioja), în provincia romană Hispania. Tatăl său, de o educaţie aleasă, l-a trimis la Roma pentru a studia retorica, la începutul domniei lui Nero. Pe când se afla acolo, şi-a cultivat relaţia cu Domitius Afer, care a murit în 59. „A fost întotdeauna obiceiul... ca tinerii cu ambiţii în ceea ce priveşte viaţa publică să se concentreze asupra unui model mai în vârstă... pe care să îl considere mentorul lor” (Kennedy, 16). Quintilian l-a luat în mod evident pe Afer drept modelul său, ascultându-l vorbind şi ascultându-i discursurile din tribunale. Afer a fost considerat mai degrabă un orator auster, clasic, „ciceronian”, în comparaţie cu majoritatea celor din timpul lui Seneca, şi este posibil ca Afer să fi inspirat dragostea lui Quintilian pentru Cicero.

La ceva timp după moartea lui Afer, Quintilian s-a întors în Spania, posibil pentru a profesa în tribunalele provinciei sale. Cu toate acestea, în 68, s-a întors la Roma ca parte a suitei împăratului Galba, succesorul de scurtă durată a lui Nero. Quintilian nu pare să fi fost un sfătuitor apropiat al Împăratului, ceea ce probabil i-a asigurat supraviţuirea după asasinarea lui Galba petrecută în 69.

După moartea lui Galba, şi în timpul haoticului „An al celor patru împăraţi” care a urmat, Quintilian a deschis o şcoală publică de retorică. Printre discipolii săi s-au numărat Pliniu cel Tânăr, şi posibil Tacitus. Împăratul Vespasian l-a numit consul. Împăratul „în general nu era interesat în mod deosebit de arte, dar... era interesat de educaţie ca mijloc de creare a unei clase conducătoare responsabile şi inteligente” (19). Acest subsidiu i-a permis lui Quintilian să dedice mai mult timp şcolii, din moment ce l-a eliberat de probleme financiare importante. În plus, a continuat să apară în tribunale, argumentând în favoarea clienţilor săi.

Despre viaţa lui personală se cunosc foarte puţine. În „Institutio Oratoria”, el menţionează o soţie care a murit tânără, precum şi doi copii care au murit înaintea lui.

Quintilian s-a retras din predat şi profesat în 88, în timpul domniei lui Domiţian. Retragerea sa este posibil să fi fost grăbită de siguranţa financiară de care se bucura şi de dorinţa sa de a-şi trăi ultimii ani în relaxare. Quintilian a supravieţuit mai multor împăraţi; domniile lui Vespasian şi Titus au fost relativ paşnice, dar Domiţian avea o personalitate dificilă şi în cele mai bune momente ale sale. Cruzimea şi paranoia crescândă a lui Domiţian este posibil să-l fi determinat pe Quintilian să se distanţeze cu grijă de împărat. Împăratul nu pare să se fi supărat; în anul 90, Quintilian a fost numit tutore pentru cei doi strănepoţi şi moştenitori ai lui Domiţian. Totuşi nu este neapărat un semn de încredere; „până să-şi termine Quintilian «Institutio Oratoria», cei doi tineri - potenţiali rivali la un tron nesigur - dispăruseră în exil” (Murphy, xx). Altfel, Quintilian şi-a petrecut ultimii ani lucrând la „Institutio Oratoria”. Data exactă a morţii sale este necunoscută, dar se consideră că a fost în jurul anului 100. Nu pare să fi trăit mult timp după Domiţian, care a fost asasinat în 96.

Opera

Singura operă extinsă a lui Quintilian este cartea de 12 volume despre retorică, intitulată „Institutio Oratoria”. Această operă abordează nu doar teoria şi practica retoricii, ci şi educaţia fundamentală şi dezvoltarea oratorului însuşi. Un text anterior, „De Causis Corruptae Eloquentiae” („Cauzele elocvenţei corupte”) s-a pierdut, dar se consideră că ar fi fost „o expunere preliminară a unor opinii exprimate mai târziu în «Institutio Oratoria»” (Kennedy, 24).

În plus, există două serii de declamaţii, „Declamationes Majores” şi „Declamationes Minores”, care i-au fost atribuite lui Quintilian. Cu toate acestea, există dezbateri privind autorul real al acestor texte; „Unii erudiţi moderni consideră că declamaţiile care au circulat cu numele său reprezintă notele lecturii unui erudit care folosea sistemul lui Quintilian, sau care chiar a fost educat de către el” (Murphy, xvii-xviii).

Cărti de Quintilian


Cum Cumpăr Cum plătesc Livrare
0 cărţi in coş
Total : 0 RON